Şcoala de Sport ,,Dumitru Atanasov” situată pe strada Testemițianu nr.6 din orașul Sângerei, a fost fondată în anul 1962 ca Școală Sportivă a Sindicatelor Uniunii Colhoznicilor. Începând cu anul 1992 transformânduse în Școala Sportivă raională. În 17 decembrie 2015 prin decizia nr. 8/11 a Consiliului Raional Sângerei se conferă numele de Școala de Sport ,, Dumitru Atanasov ”.

În prezent în Școală activiază 25 de antrenori cu 650 de elevi.

Ce oferim?:

Școala oferă o gamă largă de secții sportive cu antrenorii perfecționați în domeniu:

FOTBAL B/F: or.Sângerei, satul Prepelița, satul Pepeni, satul Rădoaia, satul Flămânzeni.

JUDO B/F: or.Sângerei, satul Iezărenii Vechi, satul Vrănești.

HANDBAL B/F: or.Sângerei, satul Pepeni, satul Rădoaia, satul Chișcăreni.

TENIS DE MASĂ B/F: satul Copăceni, satul Drăgănești, satul Prepelița,

ȘAH B/F: or.Sângerei, satul Drăgănești, satul Petrovca.

HALTERE B/: or.Sângerei.

VOLEI F/: or.Sângerei.

Elevii noștri au posibilitatea:

Să comunice și să-și facă prieteni, să fie apreciați pentru ceea ce sunt, să-și formeze caracter, dezvoltă spiritul independent, sporește încrederea în sine, ajung să aibă un stil de viață sănătos, sportul este exact ceea ce le trebuie copiilor pentru a se menține în formă bună și a-și crea un stil de viață echilibrat.

Beneficiile sportului pentru copilul tău.

Fair Play: O componență socială foarte importantă! Orice sport de echipă: fotbal, handbal, de exemplu, le va educa copiilor răbdarea și spiritul de fair play. Își vor aștepta rândul, vor învața să își asculte antrenorul, să își respecte coechipierii și adversarii, să respecte regulile jocului .

Stil de viață sănătos: Copiii care practică un sport nu numai că ajung să aibă un stil de viață sănătos, dar înțeleg și au parte de beneficiile vieții active, atât în copilărie, cât și mai târziu.

Disciplina, Respect, Încredere: Sportul ne învață lecții pe teren și în afara lui. Sportul îi invață pe copii ce înseamnă auto-disciplina, încrederea și respectul. Sportul formează caractere puternice, copii cu personalitate și adulți de succes.

Acceptarea victoriilor, dar și a înfrângerilor Pentru că așa-i în sport! Înveți de mic că există zile bune și mai puțin bune, iar atunci când vei ajunge adult, asta te va ajuta foarte mult. Sport înseamnă competiție, dar și șanse egale pentru ambele părți.

Creșterea imunității: Sportul întărește imunitatea, previne imbolnăvirile, previne obezitatea, ajută la dezvoltarea corectă a musculaturii, întărește sistemul osos, ajută la o postură corectă a corpului.

Beneficii educaționale: Copiii care practică un sport în mod regulat sunt acei care își formează o rutină de lucru, un program organizat și bine structurat, atât în sălile de sport, cât și în viața de zi cu zi.

Sportul spune( NU) deciziilor greșite: Copiii care practică un sport au șanse minime să ia decizii greșite în viață, precum să consume alcool, să fumeze sau să încerce droguri, copilul care practică sport învață în timp cât este de important să ai un regim de viață sănătos și echilibrat și să iei deciziile care îți sunt benefice.

INFORMAȚII PENTRU PĂRINȚII

Dragi părinti, nu-i forțați să facă sport, dar încurajatii!  Nu-i duceți plângând la sport, așteptați perioada în care sunt pregătiți. Nu-i lăsați să meargă doar când au chef, ajutații să-și formeze o rutină. Găsiți-vă timp, energie și răbdare pentru a descoperi exact ce sport li se potrivește copiior voștri! Nu alegeți voi pentru ei, lăsații să-și spună părerea. Și mereu, încurajații!