TURNEUL REPUBLICAN LA TENIS DE MASĂ ,,CUPA RAIONULUI SÂNGEREI”![]()
La data de 20 decembrie 2025, în sala de sport a Gimnaziului „A. Păunescu” din Copăceni, s-a desfășurat Turneul Republican de Tenis de Masă „Cupa Raionului Sîngerei” – organizată cu susținerea Consiliului Raional Sângerei și Școlii Sportive„Dumitru Atanasov”. Un eveniment care, deși inițial era preconizat ca fiind unul modest, a ajuns să fie de mare amploare.
Competiția a reunit iubitorii tenisului de masă din:
Sîngerei (Copăceni, Drăgănești, Prepelița),
Orhei, Telenești, Ialoveni, Drochia, Chișinău și Bălți, confirmând interesul și dezvoltarea acestui sport la nivel republican.
Oaspeți de onoare ai evenimentului:
Gheorghe Ichim – deputat în Parlamentul Republicii Moldova
Oleg Șaric – Președintele Federației de Tenis de Masă din Republica Moldova
Nicolae Melinte – șef Direcția Educație Sîngerei
Igor Ni – antrenor al lotului național (seniori)
Anatolii Șpac – director Club Sportiv „Olimpicul”.
Prezența domnului deputat Gheorghe Ichim în școala din satul natal Copăceni a fost una deosebită, continuând cu un schimb simbolic de mingi la masa de joc alături de antrenorul lotului național, Igor Ni.
Pentru a face competiția și mai atractivă, o surpriză frumoasă din partea domnului deputat a fost oferirea unei cupe speciale, destinată celui mai bun jucător al turneului.
Festivitatea de premiere a avut loc în prezența președintelui Federației de Tenis de Masă din Republica Moldova, într-o atmosferă de bucurie și fair-play.
Mulțumiri speciale instituției gazdă, Gimnaziul „A. Păunescu”, în persoana doamnei director Mițic Victoria, pentru primirea călduroasă și pentru punerea la dispoziție a sălii de sport, contribuind astfel la buna desfășurare a evenimentului.
De asemenea, adresăm sincere mulțumiri Clubului Sportiv „Olimpicul” pentru cadourile dulci oferite copiilor, precum și Federației de Tenis de Masă pentru sprijinul acordat tinerilor sportivi și pentru susținerea dezvoltării acestui frumos sport.
SPORTUL NE UNEȘTE !































